Un pas înainte în realizarea controlului comun la frontiera moldo-ucraineană

        La 19-20 februarie, la sediul central al EUBAM din Odesa, a avut loc ședința cu privire la realizarea controlului comun la frontiera moldo-ucraineană. Ședința a reunit reprezentați ai Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei si, respectiv, ai Poliției de Frontieră a Republicii Moldova și Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

        Participanții la ședință au discutat aspectele vamale și de trecere a frontierei legate de lansarea controlului comun deplin în punctele de trecere a frontierei (PTF) Kuchurhan-Pervomaisc și Giurgiulești-Reni. În acest sens, au fost discutate procedurile de returnare a persoanelor și mărfurilor.

        De asemenea, reprezentanții agențiilor vamale și de frontieră ale ambelor țări au făcut un schimb de opinii cu privire la pașii următori în vederea realizării controlului comun în alte PTF la frontiera de stat moldo-ucraineană.

        Context: Lucrările de modernizare și renovare în punctele de trecere a frontierei Kuchurhan-Pervomaisc și Giurgiulești-Reni sunt efectuate în cadrul Proiectului UE „Consolidarea Managementului Integrat al Frontierei de-a lungul frontierei moldo-ucrainene”, realizat de OIM în Ucraina (durata proiectului: 1 noiembrie 2017 – 1 august 2020). Odată cu inaugurarea punctului comun de trecere a frontierei (PCTF) Palanca-Maiaki-Udobne în decembrie 2018, Kuchurhan – Pervomaisc și Giurgiulești-Reni sunt următoarele PCTF la frontiera de stat moldo-ucraineană care sunt modernizate cu sprijinul UE, după semnarea în octombrie 2017 de către Guvernul Republicii Moldova și cel al Ucrainei a noului Acord privind controlul comun.