EUBAM sprijină Moldova și Ucraina în consolidarea eforturilor de combatere a traficului ilicit de arme de foc

        În decembrie 2019, EUBAM și serviciile sale partenere, cu sprijinul EUROPOL, Frontex și OSCE, au inițiat Grupul Comun de Lucru Transfrontalier pentru combaterea traficului de arme, muniții și explozibili (Grupul de Lucru pe Arme). Grupul de Lucru a fost creat pentru a spori eforturile Ucrainei și Moldovei în combaterea traficului ilicit de arme de foc.

        La 26 februarie 2020, în cadrul acestei inițiative, la Odesa a avut loc prima întâlnire a Grupului de Lucru pe Arme. În cadrul întâlnirii, experți ai agențiilor de frontieră, vamă, poliție, securitate și reglementare nucleară din Republica Moldova și Ucraina, precum și Frontex, Europol și OSCE, au avut ocazia să facă schimb de expertiză și de bune practici și să analizeze tendințele și modurile de operare în traficul de arme de foc din regiune. De asemenea, au fost prezentate cazuri semnificative cu arme detectate.

        Membrii Grupului au fost de acord cu Planul de Acțiune pentru 2020 și și-au exprimat încrederea, că activitățile planificate vor crește semnificativ cooperarea internațională și vor spori capacitatea operațională în combaterea acestui fenomen.