Ce facem noi?
        Drepturile de proprietate intelectuală (DPI)

        EUBAM contribuie la consolidarea aplicării Drepturilor de Proprietate Intelectuală (DPI) în Moldova şi Ucraina prin acordarea de consultanţă și transfer de competențe și cunoștințe serviciilor partenere. De asemenea, Misiunea susţine partenerii în crearea unor noi reţele naţionale, bilaterale şi internaţionale pentru a lupta împotriva încălcărilor DPI. Irinel Surugiu, expert EUBAM în DPI, explică importanța DPI și relevanța acestora pentru vasta activitate a Misiunii EUBAM în domeniul gestionării și securităţii frontierelor.

        Ce reprezintă Drepturile de Proprietate Intelectuală?

        Proprietatea intelectuală (PI) se referă la creații ale minții: invenții și expresii creative, opere literare și artistice, desene, nume și imagini utilizate în comerț. Drepturile de Proprietate Intelectuală (DPI) se referă la drepturile legale acordate pentru anumite tipuri de PI, pentru a proteja creaţiile intelectului. Aceste drepturi includ Drepturile de Proprietate Industrială (de exemplu, brevete, desene industriale și mărci comerciale), Drepturile de Autor (dreptul autorului sau creatorului) și Drepturile Conexe (drepturile interpreților, producătorilor și ale organizaţiilor de radiodifuziune).

        Care bunuri încalcă DPI?

        Bunurile care încalcă DPI sunt produsele fabricate fără acordul titularului dreptului de proprietate intelectuală. Acestea pot include:

        • Mărfuri contrafăcute – care încalcă o marcă comercială şi deseori seamănă cu produsul original. Acestea includ, de obicei, haine, produse cosmetice, medicamente, chiar şi cartuşe de cerneală pentru imprimante! şi
        • Mărfuri piratate – toate copiile fabricate fără consimţământul titularului dreptului. Cele mai cunoscute mărfuri piratate sunt CD-uri şi DVD-uri cu muzică, filme sau jocuri video.

        De ce ar trebui să fie protejate Drepturile de Proprietate Intelectuală?

        Protecția DPI reprezintă un parametru esential al progresului în domeniul cercetării, inovării şi ocupării forţei de muncă. În cazul în care un inventator consideră că investiția sa în dezvoltarea unei idei sau a unui produs nou nu poate fi protejată, dispare motivația de a face acest lucru în viitor.

        DPI garantează consumatorilor că produsele pe care le cumpără au fost testate, aprobate și sunt sigure. Un produs contrafăcut poate arăta exact la fel ca originalul, dar, de multe ori, nu a fost testat pentru a se asigura că este sigur. Acest lucru este valabil, în special, pentru produsele cosmetice si consumabile false.

        Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală privează de asemenea guvernele de veniturile fiscale. Aceasta înseamnă o sarcină fiscală mai mare pentru întreprinderile şi persoanele fizice, care respectă legea și, de multe ori, înseamnă mai puțini bani pentru școli, asistență medicală și protecție socială.

        Care este legătura dintre aceste drepturi şi securitatea frontierelor?
        Permiteţi-mi să o spun în acest fel: Știţi de unde provine produsul dvs? Dacă ați cumpărat un produs original, ştiţi. Aveți garanția că firma producătoare a fost înregistrată legal și are un lanț legal de aprovizionare al acestui produs. Dacă ați cumpărat un produs contrafăcut, nu există astfel de garanții și, de multe ori,  vânzarea acestor bunuri contribuie la finanțarea activităților ilegale ale grupurilor criminale organizate.

        Cât de mare este problema încălcării DPI în Moldova și Ucraina?

        Infografic_12.09.16_ro.ai

        De ce Uniunea Europeană ar trebui să acorde atenţie Drepturilor de Proprietate Intelectuală din Moldova și Ucraina?
        Comerţul cu mărfuri contrafăcute și piratate prezintă un fenomen global. Statisticile publicate de Comisia Europeană arată că în 2014 au fost reținute aproape 35 de milioane de articole susceptibile de încălcarea DPI. Valoarea acestor articole, provenite din întreaga lume, depăşeşte 617 milioane de Euro. Pe măsură ce relațiile economice dintre UE , Moldova și Ucraina devin mai strânse, datorită Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, este important să existe o garanție că produsele comercializate sunt legale și respectă drepturile de proprietate intelectuală.

        Care este rolul vamei în asigurarea respectării DPI?
        Protecția proprietății intelectuale nu poate fi asigurată de către o singură instituţie. Administrațiile vamale, poliția, procuratura și agențiile naționale pentru proprietate intelectuală trebuie să lucreze împreună pentru asigurarea unei reacţii eficiente.

        Infografic_12.09.16_portrait_ro.ai

        Administrațiile vamale sunt perfect poziționate pentru a interzice și a împiedica comerțul ilicit cu bunurile care încalcă DPI. Majoritatea produselor contrafăcute și a bunurilor care încalcă DPI disponibile în UE au fost fabricate într-o țară terță. Vama are un rol cheie în prevenirea importului acestor bunuri. Iulia Maruşevska, Șef al Biroului Vamal din Odesa, explică rolul serviciului vamal în domeniul protecției DPI.

        Totuşi, vama nu poate să câștige lupta împotriva încălcărilor DPI fără implicarea activă a titularilor de drepturi. Deținătorii de drepturi sunt responsabili pentru informarea administrațiilor vamale despre produsele susceptibile de a fi încălcat drepturile sale de proprietate intelectuală. Octavian Apostol, Director General al Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală din Moldova, explică responsabilitățile AGEPI.

         

        Cum susține EUBAM protecția DPI în Moldova și Ucraina?
        EUBAM susține partenerii noștri din Moldova și Ucraina în domeniul protecţiei Drepturilor de Proprietate Intelectuală prin:

        Infografic_12.09.16_portrait_ro.ai
        Consolidarea protecției juridice a DPI – Misiunea susţine modificarea Codurilor Vamale și a legislației secundare atât în Republica Moldova cât și în Ucraina, pentru a se asigura că serviciile vamale dispun de instrumente eficiente pentru investigarea și combaterea încălcărilor DPI.

        Cooperarea internațională –
        precum și facilitarea dialogului și cooperării între titularii de drepturi și partenerii din Moldova și Ucraina, EUBAM promovează, de asemenea, schimbul de informații cu statele membre ale UE și instituțiile UE.

        Operațiuni comune – Cu asistența EUBAM, s-au desfăşurat numeroase operațiuni comune ale serviciilor-partenere. Pe lângă faptul că reprezintă o modalitate practică de a contracara încălcările DPI, operațiunile, de asemenea, contribuie la consolidarea capacităților și intensificarea cooperării între agenții.

        Conștientizarea standardelor UE – Împreună cu alte proiecte ale UE, EUBAM organizează seminarii în domeniul DPI pentru inspectorii vamali, pentru a îmbunătăți gradul de conștientizare a standardelor UE în materie de DPI, pe teme precum identificarea produselor contrafăcute, terminologie și indicatorii de risc. În prezent, EUBAM evaluează practicile utilizate în ambele țări în raport cu Programul Vamal (Customs Blueprints) al UE.

        Unde pot afla mai multe informaţii despre Drepturile de Proprietate Intelectuală?
        Comisia Europeană: http://europa.eu/youreurope/business/start-grow/intellectual-property-rights/index_en.htm
        Serviciul de Stat pentru Proprietatea Intelectuală al Ucrainei: http://sips.gov.ua/en
        Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova: http://agepi.gov.md/en
        Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale: www.wipo.int
        Organizația Mondială a Comerțului: www.wto.org/english/tratop_e/trips_e/intel1_e.htm

        • Cine suntem noi?

          Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM) a fost lansată în 2005. Misiunea promovează controlul la frontieră, normele și practicile vamale care corespund standardelor UE și răspund necesităţilor ambelor ţări partenere. Misiunea este un organ consultativ, tehnic, cu sediul la Odesa (Ucraina). Memorandumul de Înțelegere semnat între Comisia Europeană și Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei la sfârșitul anului 2005 reprezintă baza legală a EUBAM. Consiliul Coordonator acționează în calitate de organ de conducere al Misiunii. Mandatul Misiunii a fost prelungit deja de cinci ori (în 2007, 2009, 2011, 2015 și 2017), mandatul actual expiră la 30 noiembrie 2020.

        • Ce facem noi?

          The Mission works with Moldova and Ukraine to harmonise border control, and customs and trade standards and procedures with those in EU Member States. It helps to improve cross-border cooperation between the border guard and customs agencies and other law enforcement bodies and to facilitate international coordinated cooperation. EUBAM assists Moldova and Ukraine to fulfil the obligations of the Deep and Comprehensive Free Trade Area (DCFTA), which both countries signed as part of their Association Agreements with the EU. It also contributes to the peaceful settlement of the Transnistrian conflict through confidence building measures and as a monitoring presence at the Transnistrian segment of the Moldova-Ukraine border.

        • Unde lucrăm noi?

          Lungimea frontierei moldo-ucrainene este de 1.222 km, dintre care 955 km frontiera „verde” (terestră) şi 267 km „albastră” (fluvială).

          Misiunea are sediul în Odesa (Ucraina), două birouri naţionale (în Chișinău – Republica Moldova și în Odesa – Ucraina) şi şase birouri teritoriale în zona sa de operare – trei pe partea moldovenească a frontierei comune şi trei pe partea ucraineană.

          Există 67 de puncte de trecere a frontierei de-a lungul frontierei moldo-ucrainene, inclusiv 25 pe segmentul central (transnistrean).

          Linia administrativă între cele două maluri ale Nistrului are o lungime de 411 km. Pe acest segment se află nouă posturi vamale, în cadrul cărora reprezentanții SVRM efectuează controlul vamal, susținuţi de reprezentanții MAI. Șase subdiviziuni ale BMA unde cetăţenii străini se pot înregistra sau scoate de la evidenţă în mod voluntar, se află de asemenea, în zona liniei administrative.