Sistemul de schimb prealabil de informații (SSPI), stabilit cu sprijinul EUBAM, permite serviciilor vamale ale Republicii Moldova și Ucrainei să efectueze un schimb electronic de date cu privire la importurile și exporturile care au loc la frontiera comună. SSPI permite serviciilor vamale ale ambelor țări să dețină un control mai mare asupra mărfurilor transportate la frontiera comună, inclusiv prin segmentul transnistrean. Acest sistem a contribuit la reducerea fraudelor vamale, fiind pus în aplicare și la frontiera Ucrainei cu Belarus.
Cu sprijinul EUBAM, agențiile de frontieră din Republica Moldova și Ucraina, împreună cu agențiile UE – Frontex, Europol, SELEC și OLAF participă cu regularitate la operațiunile comune de control la frontieră (OCCF). Aceste operațiuni au condus la depistarea unor numeroase activități de contrabandă, migrație ilegală și fraude vamale.
Grupul de Lucru privind contracararea contrabandei și fraudelor vamale al EUBAM sprijină schimbul de informații între serviciile partenere și coordonarea investigațiilor în scopul dezvoltării cooperării internaționale, cooperării între servicii și agenții. Investigațiile în comun permit participanților Grupului de Lucru să se concentreze asupra țintelor comune și zonelor de risc în contrabanda cu mărfuri, să stabilească contacte pe termen lung și să efectueze un schimb de cunoștințe specializate în cadrul investigațiilor de amploare.
-
Cine suntem noi?
Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM) activează în Republica Moldova și Ucraina pentru:
- A promova standardele și procedurile Uniunii Europene de management al frontierei pentru traversarea mai rapidă de către persoane și bunuri;
- A spori capacitățile profesionale ale autorităților vamale și de frontieră din Moldova și Ucraina;
- A sprijini autoritățile moldovene și ucrainene la combaterea mai eficientă a criminalității transfrontaliere;
- A acționa în calitate de catalizator care să reunească părțile interesate cheie pentru a consolida cooperarea transfrontalieră între autoritățile de frontieră și agențiile de aplicare a legii;
- A contribui la soluționarea pașnică a conflictului transnistrean.
-
Ce facem noi?
The Mission works with Moldova and Ukraine to harmonize border control, and customs and trade standards and procedures with those in EU Member States. It helps to improve cross-border cooperation between the border guard and customs agencies and other law enforcement bodies and to facilitate international coordinated cooperation. EUBAM assists Moldova and Ukraine to fulfil the obligations of the Deep and Comprehensive Free Trade Area (DCFTA), which both countries signed as part of their Association Agreements with the EU. It also contributes to the peaceful settlement of the Transnistrian conflict through confidence building measures and as a monitoring presence at the Transnistrian segment of the Moldova-Ukraine border.
-
Unde lucrăm noi?
Lungimea frontierei moldo-ucrainene este de 1.222 km, dintre care 955 km frontiera „verde” (terestră) şi 267 km „albastră” (fluvială).
Misiunea are sediul în Odesa (Ucraina), două birouri naţionale (în Chișinău – Republica Moldova și în Odesa – Ucraina) şi şase birouri teritoriale în zona sa de operare – trei pe partea moldovenească a frontierei comune şi trei pe partea ucraineană.
Există 67 de puncte de trecere a frontierei de-a lungul frontierei moldo-ucrainene, inclusiv 25 pe segmentul central (transnistrean).
Linia administrativă între cele două maluri ale Nistrului are o lungime de 411 km. Pe acest segment se află nouă posturi vamale, în cadrul cărora reprezentanții SVRM efectuează controlul vamal, susținuţi de reprezentanții MAI. Șase subdiviziuni ale BMA unde cetăţenii străini se pot înregistra sau scoate de la evidenţă în mod voluntar, se află de asemenea, în zona liniei administrative.
-
Resursele informaţionale ale UE
-
Posturi vacante
-
Tendere